Curiozităţi din lumea animalelor

DIHORUL

• Dihorii dorm în medie 20 de ore pe zi. Recordul acestora este doborât de ursuleţii koala, care pot dormi şi 22 de ore pe zi. Fruntaşii la capitolul "somn" sunt însă melcii, care pot dormi şi până la 3 ani, fără să se trezească nici măcar odată.

LENEŞUL

    Există un animal numit "leneşul", care şi el doarme foarte mult, până la 16 ore pe zi. Acesta trăieşte exclusiv în copaci, şi are picioarele lungi, cu ajutorul cărora stă tot timpul agăţat de crengi, cu spatele în jos. Pe pământ el nu se poate susţine. Toate mişcările lui sunt făcute parcă cu încetinitorul.          

MELCUL

Melcii   sunt binecunoscuţi pentru deplasarea lor foarte lentă. Într-o zi, un melc se deplasează maximum 10 metri... Şi asta doar dacă are la dispoziţie o suprafaţă netedă şi este nevoit să-şi caute hrană. 

PORC

Porcii nu pot să se uite în sus, spre cer. Din cauza unor oase lipsite de articulaţii în zona gâtului, ei nu pot să ridice capul în sus.                                  

ARICIUL

S-a dovedit că ariciul este aproape imun la otrăvuri, el având o rezistenţă ieşită din comun chiar şi pentru lumea animală. Dacă ar fi să luăm ca exemplu cianura, experimentele au arătat că pisica moare după ce a îngurgitat un gram din această otravă, în timp ce ariciul însă rezistă şi la cinci grame.

METAMORFOZĂ

Unele animale au regimuri alimentare diferite în diferite stadii de viaţă. Omida mănâncă frunze bogate în proteine pentru a-şi construi celulele corpului, apoi, odată transformată în fluture, bea nectar dulce, pe care-l extrage din flori, pentru a-şi asigura energia necesară zborului.

JAGUAR

Jaguarul este singura felină din lume care rage. El are o varietate de vocalize, printre care mormăituri şi grohăituri, dar şi un fel de mieunat blând înperioada de împerechere. Deşi în civilizaţiile precolumbiene era adorat ca zeu în Peru, Guatemala şi Mexic, ulterior jaguarul a devenit victima oamenilor, blana sa de o valoare inestimabilă fiind foarte căutată în întraga lume.

Frumoasele, dar ciudatele omizi

      Cu totii privim cu mirare la fluturii fragili si frumos colorati sau la moliile care falfaie gratios prin aer, insa nu trebuie sa uitam ca stadiul anterior al dezvoltarii acestor minunate creaturi poate fi la fel de interesant, chiar daca forma de omide a acestora este uneori infricosatoare. In orice caz trebuie sa fiti foarte atenti si reticenti in a le atinge, deoarece unele dintre ele se protejeaza cu substante ce pot fi foarte periculoase pentru om.

Ochrogaster lunifer

1. Ochrogaster lunifer - membra a familiei omizilor procesionare (care merg in carduri) este aproape cea mai rea dintre toate si in niciun caz nu trebuie atinsa. Larvele traiesc in interiorul unui sac maroniu, facut din matase si ies afara noaptea pentru a se hrani cu plantele gazda. Atunci cand se misca printre plante si copaci, aceste omizi merg in carduri, cu capul in coada partenerei din fata, formand procesiunea tipica, care da numele familiei din care fac parte. Otrava pe care o produc este periculoasa, in Brazilia de Sud si in Venezuela fiind considera o problema publica de sanatate. Oamenii care ating o astfel de creatura pot suferi sangerari atat externe cat si interne, deoarece veninul este puternic anti-coagulant. Omizile Ochrogaster lunifer se apara folosindu-si perii care sunt atasati la glandele veninoase.

SIBINE STIMULEA

2. Sibine stimulea - membrele acestei specii sunt cu adevarat respingatoare la atingere. Acoperite cu spini rigizi, care sunt adapostiti in glandele puternic otravitoare, omizile Sibine stimulea sunt agresive si inteapa atunci cand sunt atinse, indiferent daca este vorba de un contact intentionat sau nu. Acest lucru poate duce la imediata umflarea a zonei afectate, greata severa si o eruptie cutanata urata, care poate dura pana la trei zile pentru a se vindeca. Aceste creaturi periculoase iubesc hibiscusul si plantele palmier.

Megalopyge opercularis

3. Megalopyge opercularis - sau omida lanoasa este cea mai otravitoare omida din Statele Unite ale Americii. Acest mic monstru va scuipa acid catre orice "atacator" si este incarcat pe tot corpul cu spini otravitori, care provoca reactii extreme, la contactul cu pielea umana. Deoarece omizile lanoase pot fi confundate cu niste bile de bumbac, cu care seamana extraordinar de bine, oamenii se grabesc sa le “culeaga” si au de suferit de pe urma lor. Prefera copacii de citrice, ulmii, stejarii si multe alte diferite plante de gradina, astfel incat este foarte posibil sa le intalniti.

Tyria jacobaeae

4. Tyria jacobaeae - micile larve ale acestei specii au un gust de chimicale, care le fac inofensive pentru pradatori. De asemenea, omizile Tyria jacobaeae folosesc marcaje colorate pentru a atentiona potentialii vanatori sa nu se apropie. Sunt acoperite cu peri scurti care pot cauza iritatii in contact cu pielea, iar substantele chimice din acesti peri pot duce la probleme grave de sanatate pentru oameni, desi eruptiile cutanate sunt cele mai frecvente. Cu toate acestea, probleme cum ar fi: astmul atopic, osteocondrita, rinita alergica, dermatita sau hemoragia au fost cauzate de aceste omizi in trecut.

Parasa indetermina

5. Parasa indetermina - sau omida trandafir intepatoare este cea mai colorata si mai atractiva dintre toate omizile otravitoare, putand fi intalnita oriunde pe planeta. Perechi de spini lungi, teposi, in forma de coarne se gasesc de-a lungul intregului corp, alaturi de grupuri de spini mai mici, caracteristici acestor specii. Omizile pot, asa cum sugereaza si numele sa intepe, insa efectele sunt minore, desi initial dureroase. Aceste incantatoare bestii mici traiesc in meri, stejari, paltini sau pe tufele de trandafiri.

Danaus plexippus

6. Danaus plexippus - sau omida monarh este una dintre cele mai frumoase omizi din lume si forma incipienta a unuia dintre cei mai spectaculosi fluturi cunoscuti. Omida este viu colorata, in acele nuante care sunt cele mai eficiente in avertizarea asupra pericolului: negru, rosu si galben. Desi spendidele creaturi nu sunt periculoase pentru oameni ele sunt toxice din cauza plantelor pe care le consuma.

Lophocampa caryae

7. Lophocampa caryae - o specie extrem de atractiva de omizi, este, de asemenea, si una dintre cele mai periculoase. Aceasta asimileaza substantele chimice din plantele pe care le consuma si secreta otrava prin firele de par de pe corpul sau, ca mijloc de aparare. In contact cu pielea umana, aceasta otrava provoaca mancarimi severe, insotite, de obicei, de senzatii de arsura foarte dureroase. Eruptiile cutanate si mancarimile pot persista pentru cateva zile si sunt foarte neplacute.

Lymantria dispar

8. Lymantria dispar - omida moliei gipsy, asa cum mai este cunoscuta, este un specimen extrem de colorat, cu firele de par de pe corp lungi. Odata intalnita numai in  Europa si Asia, aceasta a fost introdusa si in America de Nord in secolul 19, de cand si-a extins in mod considerabil aria geografica. Desi nu poate fi considerata una dintre cele mai periculoase omizi otravitoare, firele de par ale acesteia pot provoca durere la contactul cu pielea umana si dermatite in randul celor mai sensibili.

Automeris io

9. Automeris io - superba molie colorata din America de Nord are o omida cu adevarat minunata care, pe masura ce se dezvolta, se transforma de la portocaliu la verde stralucitor, dobandind si spini paroasi in acest proces. Spinii, atunci cand sunt atinsi, eliberarea o otrava care provoaca o mare durere. Omida moliei Automeris io se hraneste cu trandafiri.

Euclea delphinii

10. Euclea delphinii - este o omida extrem de atractiva si viu colorata. Ea trece prin mai multe etape de dezvoltare, toate caracterizate prin prezenta tuberculilor spinosi de-a lungul spatelui sip e partile laterale ale corpului, care atasati la glandele otravitoare. Acesti spini sunt cunoscuti si sub denumirea de “calltrop”, deoarece se presupune ca seamana cu armele defensive romane, si ele dureroase la atingere. Intepaturile acestei omizi provoaca adesea o eruptie cutanata. De obicei, Euclea delphinii traieste in arborii de stejar si salcie, precum si in alte plante cu frunze cazatoare.

Curiozităţi din lumea animalelor

ORNITORING

• Singurul mamifer otrăvitor este ornitoringul. La fiecare gleznă, ornitoringul mascul are nişte pinteni otrăvitori, cu ajutorul cărora el poate ucide animalele mici pe care le vânează. El, atunci când se simte ameninţat de vreun duşman, se scufundă rapid în apă, unde poate rămâne nemişcat peste 10 minute, fără să respire.

ARICI

BALENĂ ALBASTRĂ

• Inima unui arici bate de aproximativ 300 ori pe minut, în timp ce inima unei balene albastre bate doar de 9 ori pe minut.

TATUU

• Tatuul este un animal care nu prea are motive să se teamă de prădători, deoarece este dotat cu două glande de miros situate sub coadă, care produc o secreţie galbenă greţoasă şi urât mirositoare, o măsură de protecţie extrem de eficientă. El îşi poate ţine respiraţia timp de până la 6 minute, astfel încât poate traversa un râu pe jos.

CAŢEI

• Câinii pot percepe mirosuri pe care le emană obiecte aflate la 15 metri sub pământ. Nu degeaba, pe lângă rolul de animale de companie, câinilor le-a fost atribuită şi "meseria" de poliţist. Nu puţine au fost situaţiile în care aceste patrupede, prin mirosul lor ieşit din comun, au ajutat oamenii legii să prindă infractori deosebit de periculoşi.

CANGURUL

• Cangurul nu poate să sară şi să se desprindă de la sol, numai dacă, coada sa atinge pământul. Acest fapt a determinat formarea unui reflex care face ca săritura cangurului să fie extrem de haioasă.

ADĂPAREA GIREFELOR

• Girafa poate ajunge la înălţimea de 5,5 metri şi greutatea de două tone. Reflectoarele de pe marile stadioane s-au construit având ca model corpul, gâtul şi capul girefei. Ea ajunge cu uşurinţă la frunzele copacilor, dar în schimb, pentru a se adăpa trebuie să îşi depărteze picioarele din faţă, ca să poatăajunge cu capul la nivelul solului.

Curiozităţi din lumea animalelor

DIHORUL

• Dihorii dorm în medie 20 de ore pe zi. Recordul acestora este doborât de ursuleţii koala, care pot dormi şi 22 de ore pe zi. Fruntaşii la capitolul "somn" sunt însă melcii, care pot dormi şi până la 3 ani, fără să se trezească nici măcar odată.

LENEŞUL

• Există un animal numit "leneşul", care şi el doarme foarte mult, până la 16 ore pe zi. Acesta trăieşte exclusiv în copaci, şi are picioarele lungi, cu ajutorul cărora stă tot timpul agăţat de crengi, cu spatele în jos. Pe pământ el nu se poate susţine. Toate mişcările lui sunt făcute parcă cu încetinitorul.          

MELCUL

• Melcii   sunt binecunoscuţi pentru deplasarea lor foarte lentă. Într-o zi, un melc se deplasează maximum 10 metri... Şi asta doar dacă are la dispoziţie o suprafaţă netedă şi este nevoit să-şi caute hrană. 

PORC

• Porcii nu pot să se uite în sus, spre cer. Din cauza unor oase lipsite de articulaţii în zona gâtului, ei nu pot să ridice capul în sus.                                 

ARICIUL

• S-a dovedit că ariciul este aproape imun la otrăvuri, el având o rezistenţă ieşită din comun chiar şi pentru lumea animală. Dacă ar fi să luăm ca exemplu cianura, experimentele au arătat că pisica moare după ce a îngurgitat un gram din această otravă, în timp ce ariciul însă rezistă şi la cinci grame.

METAMORFOZĂ

• Unele animale au regimuri alimentare diferite în diferite stadii de viaţă. Omida mănâncă frunze bogate în proteine pentru a-şi construi celulele corpului, apoi, odată transformată în fluture, bea nectar dulce, pe care-l extrage din flori, pentru a-şi asigura energia necesară zborului.

JAGUAR

• Jaguarul este singura felină din lume care rage. El are o varietate de vocalize, printre care mormăituri şi grohăituri, dar şi un fel de mieunat blând înperioada de împerechere. Deşi în civilizaţiile precolumbiene era adorat ca zeu în Peru, Guatemala şi Mexic, ulterior jaguarul a devenit victima oamenilor, blana sa de o valoare inestimabilă fiind foarte căutată în întraga lume.

URŞI POLARI

• Un grup de cercetători a stabilit că urşii polari sunt dotaţi cu un fel de ochelari de soare naturali. Ochii lor sunt apăraţi de o membrană specială, care are rolul de a atenua lumina orbitoare reflectată de zăpezile veşnice ale nordului.
• Blana ursului polar este albă pentru că mijlocul firului de păr din blană este gol şi prin el se reflectă lumina mai mult decât în zăpadă sau gheaţă. Iarna, blana lui se colorează în galben, iar pielea sa este neagră.

MUSTAŢA REGALĂ

• Una din cele mai curioase şi mai rare maimuţe din lume este denumită "mustaţa regală". Această maimuţă este atât de mică, încât încape într-o palmă. În schimb ea are nişte mustăţi foarte mari. Maimuţica trăieşte în junglele braziliene şi se hrăneşte cu fluturi, gândaci, arahide, banane etc.

URSUL KOALA

• Elefanţii au o proprietate deosebită: pot comunica între ai la distanţe de 18 km şi poate chiar şi mai mult, prin infrasunete.

• Ursuleţul koala, un marsupian care trăieşte doar în îndepărtata Australie, se numără printre cei mai vechi locuitori ai planetei, şi are una dintre cele mai specializate diete dintre toate vieţuitoarele, hrănindu-se exclusiv cu frunzele câtorva specii de eucalipt, ursuleţii koala dorm foarte mult, uneori chiar şi 18 ore pe zi.

Blana pisicii

        Blana pisicii este un aspect foarte important. Ea trebuie să aibă urmatoarele caracteristici: 

-curată;

-deasă;

-lucioasă;

-fără zone depilate;

-plăcută la atingere:

-moale.

      Dacă blana acesteia nu are caracteristicile de mai sus inseamnă că pisicuţa este bolnavă. Dacă este aşa, atunci are urmatoarele caracteristici (din punctul de vedere al blănii):

-aspră;

-rărită;

-există zone depilate;

-este murdară (pisica nu se linge).

     Pentru a avea o pisică sănătoasă trebuie să o îngrijim.

Boala zgarieturii de pisici

Este o boala bacteriana ce rezulta in urma zgarieturii sau muscaturii pisicii. Persoanele cu boala zgarieturii pisicii pot avea o serie de afectiuni de la usoare la severe.

De obicei cauzeaza umflarea ganglionilor limfatici aproape de zona zgarieturii sau muscaturii. Cele mai multe persoane se insanatosesc singure in aproximativ 3 saptamani.
Pentru a prevenii boala zgarieturii de pisica evitati provocarea pisicilor. Curatarea temeinica a zgarieturilor si muscaturilor de pisica poate de asemenea sa ajute.

Care este agentul infectios care produce boala zgarieturii de pisica?

Boala zgarieturii de pisica este produsa de o bacterie numita Bartonella Henselae. Aceasta se gaseste in saliva pisicilor, fara a le afecta. Bacteria este transmisa de la pisica la pisica  de catre purici.

Unde se gaseste boala zgarieturii de pisica?

Bacteria care cauzeaza aceasta boala poate fi gasita peste tot in lume si este purtata de pisici fara ca acestea sa manifeste vreun simptom.

Cum se transmite boala zgarieturii de pisica?

Aceasta boala este transmisa prin zgarietura sau muscatura pisicii, in special a celor tinere. Infectia se extinde de la locul zgarieturii sau muscaturii catre ganglionii limfatici. Aceasta infectie nu se transmite de la om la om.

Care sunt simptomele bolii zgarieturii de pisica?

Pe piele apare o basica sau o rana cu sau fara puroi in locul prin care bacteria a intrat in organism. Dupa aproximativ 2 saptamani, ganglionii limfatici din zona leziunii , se umfla si devin moi. La majoritatea copiilor si adolescentilor, umflarea ganglionilor limfatici reprezinta simptomul principal. De cele mai multe ori, adultii au alte simptome , cum ar fi: febra, dar scazuta, oboseala, migrene si lipsa poftei de mancare. Cam 5 % din persoanele infectate cu boala zgarieturii de pisica dezvolta ireversibil retinita (inflamarea retinei) sau encefalita (inflamarea creierului). Persoanele cu sistemul imunitar slabit, pot avea boli mai severe.

Cat de repede dupa expunere apar simptome?

De obicei dureaza intre 3 si 10 zile sa apara leziunile de pe piele in locul zgarieturii sau muscaturii. Ganglionii limfatici se vor inflama dupa aproximativ 2 saptamani.

Cum se pune diagnosticul?

Diagnosticul se bazeaza pe simptome si pe evenimente cum ar fi muscatura sau sgarietura de pisica. Exista teste de sange care pot confirma diagnosticul.

Cine este expus riscului de a contacta boala zgarieturii de pisica?

Oricine poate fi expus acestei boli. Cele mai multe cazuri sunt de copii, adolescenti si persoane care detin sau intra in contact cu pisici.

Ce complicatii pot aparea in urma bolii zgarieturii de pisica?

 In cazuri rare, 1%-5%,aceasta boala poate cauza complicatii, cum ar fi: inflamarea ireversibila a ochilor sau crize (convulsii).

Ce tratament se aplica pentru boala zgarieturii de pisica?

 Cele mai multe persoane isi revin singure in aproximativ 3 saptamani. Inflamatiile pot fi ameliorate aplicand comprese calde pe zona inflamata. Persoanele cu dureri sau simptome severe sunt cateodata tratate cu antibiotice. Medicul poate fi nevoit sa deschida si sa scurga puroiul din ganglionii limfatici inflamati. Medicul veterinar trebuie contactat in legatura cu pisica ce a cauzat infectia.  Vor fi luate masuri de minimizare a situatiilor in care pisica sgarie sau musca.

Cat de raspandita este boala zgarieturii de pisica?

In Romania aproximativ 2000 de persoane se infecteaza cu aceasta boala. Cel mai multi dintre acestia sunt copii si adulti tineri.

Aceasta boala infectioasa este nou aparuta?

Da, aceasta boala a fost recunoscuta recent si bacteria care o cauzeaza a fost izolata de curand. Pisicile sunt unele dintre cele mai frecvente animale de companie.

 Cum poate fi prevenita boala zgarieturii de pisica?

- Invatati copiii sa respecte animalele si sa nu le provoace.
- Nu atingeti pisici necunoscute
- Curatati temeinic zgarieturile si muscaturile de pisica cu apa si sapun.
- Nu lasati pisicile sa linga ranile deschise pe care le aveti.
- Deparazitati extern pisicile.

Melcul Banana

Melcul banana este numele comun pentru trei specii de melci de pamant, care respira aer si care fac parte din genul Ariolimax. Acesti melci sunt, de regula, de un galben stralucitor avand uneori pete maro sau negre        (ex.: Ariolimax columbianus), la fel ca bananele coapte in exces.

Melcul banana de Pacific face parte din a doua cea mai mare specie de melci terestrii din lume, ajungand la o lungime de 25 cm. si o greutate de 115 grame. Cel mai mare este Limax cinereoniger din Europa, care poate atinge 30 de cm. in lungime. Melcii banana se pot deplasa cu 16,5 cm pe minut. Ei au un singur plaman care se deschide in exterior prin intermediul pneumostomului (orificiu respirator specific gasteropodelor pulmonate). Cavitatea plamanului pneumostom este puternic vascularizata, pentru a permite schimbul de gaze.

Dezhidratarea reprezinta o problema majora a molustelor. Melcii banana secreta un strat gros de mucus, cu ajutorul caruia aduna in jurul corpului un pat de frunze si de pamant. Ei raman inactivi in acest “adapost” protectiv, pana cand mediul devine umed din nou.

Mucusul secretat contine, de asemenea, feromoni, atragand alti melci, in vederea imperecherii. Melcii sunt hermafroditi si se reproduc prin schimbul de sperma intre parteneri. Ei produc pana la 75 de oua transparente, care sunt depuse pe frunze sau pe trunchiurile copacilor. Melcii banana se imperecheaza si depun oua pe tot parcursul anului. In afara gasirii unui loc adecvat in vederea depunerii, adultii nu ofera niciun fel de ingrijire suplimentara mostenitorilor lor, ouale fiind abandonate imediat dupa ce au fost depuse.

Ariolimax columbianus este nativ din padurile aflate de-a lungul coastei Americii de Nord a Pacificului si din padurile de conifere (inclusiv rasinoase) care se intind din sud-estul Alaskai pana in Santa Cruz, California.

Melcii banana sunt dertritivori (se hranesc cu detritus sau material rezultat in urma faramitarii). Ei isi pregatesc dieta formata din frunze, excremente de animale si materii vegetale moarte, pe care le transforma in humus; se pare ca au o inclinatie catre ciuperci. Atunci cand se hranesc imprastie seminte si spori, eliminand o substanta fertilizatoare bogata in azot. Prin consumul de detritus, melcii contribuie la descompunerea materiei si la ciclurile elementelor nutritive, aspecte importante ale ecosistemului. Ratonii, serpii, ratele, gastele si salamandrele se hranesc uneori cu melci banana.

Datorita aspectului lor deosebit, melcii banana au devenit mascota oficiala a Universitatii Santa Cruz din California.

Piometrul

Piometrul este o infectie grava a uterului frecvent intalnita la pisicile si catelele nesterilizate, care nu sunt imperecheate. Afectiunea poate debuta insidios si are o evolutie rapida, fiind descoperita abia in stadiul final, cand viata animalului nu mai poate fi salvata. In termeni neacademici, piometrul reprezinta inundarea uterului  cu puroi.

Producere

Piometrul se instaleaza la 2-3 luni de la incheierea caldurilor, daca femela nu a ramas gestanta. Aceasta perioada critica este marcata de existenta unui invelis intern al uterului extrem de subtire, aflat in faza de regenerare. In plus, acest teren fragil este expus  influentelor hormonale. Acum este momentul cand organismul face trecerea de la estrogen, aflat in secretie maxima pe durata caldurilor, la progesteron, esential in refacerea uterului dupa ciclu.

Progesteronul favorizeaza secretiile uterine si aportul de oxigen si substante nutritive, pentru o refacere optima a invelisului intern al uterului. In doze mari se produc secretii excesive care devin un teren atractiv pentru bacterii, care gasesc aici o sursa de hrana nemaiintalnita. Acest status este corelat si cu relaxarea cervixului, cauzata tot de progesteron. Pe durata caldurilor cervixul este larg deschis, insa in conditii normala el se inchide la finalul acestei perioade. Relaxarea cervixului permite avansarea bacteriilor din mediul extern prin vagin pana la uter. Mecanismele imunitare de la acest nivel nu reusesc sa faca fata atacului infectios, iar in scurt timp uterul va fi invadat cu puroi. Nedescoperita la timp infectia se poate extinde inspre trompele uterine si ovare, precum si celelalte organe si tesuturi din abdomen.

Tratamentele hormonale sunt adesea cauza piometrului. Administrarea progestagenelor sintetice in scop contraceptiv poate avea ca efect secundar instalarea infectiei, prin cresterea cantitatii de progesteron la acest nivel. Studiile au aratat  ca o sensibilitate ridicata e endometrului fata de actiunea progesteronului poate duce la piometru chiar daca nivelul de progesteron este normal. Chiar si estrogenul poate fi incriminat de aparitia acestei afectiuni. 15% din avorturile terapeutice realizate pe baza estrogenilor pot avea ca si complicatie piometrul. In concluzie piometrul este o afectiune cauzata de un dezechilibru hormonal manifestat pe un teren biologic susceptibil.

Simptomatologie

Piometrul poate aparea la o femela de orice varsta, atat la primul ciclu cat si al 10-lea, 20-lea. Totusi o mai mare incidenta s-a observat la pisicile si catelele peste 5 ani. Piometrul prezinta doua forme: deschis si inchis , in functie de statutul cervixului.

- Piometrul cu cervix deschis: cervixul deschis favorizeaza eliminarea puroiului si a secretiilor uterine in exterior. Veti putea observa scurgeri vaginale urat mirositoare, cu sange, puroi sau mucus atat la nivelul blanii din zona cat si pe covor, mobila, lucrurile catelei sau pisicii. Animalul se poate curata des astfel ca stapanul poate rata acest simptom. Cu siguranta veti observa o intensificare a toaletarii in regiunea anala. Datorita drenajului starea generala a animalului este mai putin alterata decat in cazul celeilalte forme.

- Piometrul cu cervix inchis: cervixul inchis favorizeaza acumularea secretiilor purulente in interiorul cavitatii uterine. Acumulari masive de puroi determina marirea abdomenului. Animalul pare balonat si poate avea dificultati la ridicare sau deplasare. In stadiile avansate, uterul se poate fisura, iar infectia se raspandeste in cavitatea abdominala, ducand la sepsis si imediat deces.

In ambele forme vor mai aparea: letargie, anorexie, diaree, consum excesiv de apa si urinari dese, dureri abdominale. Diagnosticul se pune pe baza simptomelor, precum si a testelor de sange, analiza urinei, radiografii si ecografii.

Tratament

Piometrul este o afectiune extrem de grava care poate duce la deces in mai putin d eo saptamana, in cazul formelor acute. De aceea este necesar sa se instituie tratament de urgenta.  Cea mai eficienta metoda de tratament este extirparea ovarelor si a uterului. Tesuturile infectate sunt eliminate, iar animalul se recupereaza repede si poate trai multi ani in continuare. Aceasta manevra coincide cu sterilizarea, cu mentiunea ca existenta infectiei complica procedura si ingreuneaza recuperarea.

Descoperita la timp boala poate fi tratata antibiotic si hormonal (cu prostaglandine), pentru a evita sterilizarea femelei. Prognosticul nu este la fel de bun ca in cazul metodei precedente, insa in situatii exceptionale cum ar fi femele cu valoare chinologica insemnata, se poate aborda. Totusi riscul de recidiva este mare, iar efectele secundare multiple. Ar trebui sa aiba prioritate viata animalului si mai apoi functia de reproducere.

Prevenire

Sterilizarea este cea mai eficienta metoda  de profilaxie. Daca nu doriti sa va imperecheati femela optati pentru aceasta solutie, inca de la debutul primelor calduri (6-8 luni de viata). Refuzati sau intrerupeti orice tratament contraceptiv. Riscurile sunt imense! Efectuati un control de specialitate in situatia in care aveti un animal care a fost supus unor astfel de tratamente hormonale sau care a experimentat calduri lipsit de gestatie. Descoperita la timp aceasta afectiune poate fi tratata cu usurinta si viata animalului salvata.